Douăzeci de cadre didactice din zece școli din raioanele Ungheni și Călărași au stat două zile, pe 15 și 16 iunie, nu la catedră, ci în bancă. Au învățat cum să apropie școala de familie și cum să lucreze cu copiii care au cerințe educaționale speciale — de la implicarea părinților și comunicarea eficientă, până la gestionarea conflictelor și sprijinul emoțional. Atelierul, organizat de CCF Moldova, e o „formare de formatori”: cei instruiți acum vor preda mai departe colegilor, astfel încât, în final, peste 120 de cadre didactice și manageri să fie pregătiți.
Fiecare copil are nevoie de o echipă care să creadă în el. Atunci când școala și familia devin parteneri, copiii se simt mai în siguranță, mai încrezători și au mai multe șanse să reușească.
Lorina Ghițu, CCF Moldova
De la internat la clasa de alături
Ca să înțelegi de ce contează un asemenea atelier, trebuie privit de unde am plecat. Acum două decenii, copiii cu dizabilități sau din familii vulnerabile ajungeau, de regulă, în internate. Reforma de dezinstituționalizare a închis, an de an, această rețea: numărul copiilor aflați în școli speciale a scăzut la nivel național de la circa 1.800 în 2013 la aproximativ 500 astăzi. Urma se vede chiar în municipiul Ungheni, unde clădirea fostei școli-internat găzduiește acum un Centru educațional.
Locul internatului l-a luat, în teorie, școala de masă. „În teorie”, pentru că a muta un copil în clasa obișnuită fără să pregătești profesorul, părinții și colegii înseamnă incluziune doar pe hârtie. Exact acest gol îl țintesc atelierele ca cel de la jumătatea lui iunie.
Câți copii și cât de pregătită e școala
Numărul copiilor pentru care incluziunea nu e o abstracțiune crește vizibil. În anul școlar 2025/26, în Republica Moldova erau circa 14.000 de elevi cu cerințe educaționale speciale și dizabilități — în creștere de la 11.800 cu un an mai devreme, potrivit Biroului Național de Statistică. Dintre ei, 95,8% învață în școli generale, alături de ceilalți copii, și doar 4,2% în școli speciale. Creșterea numărului nu înseamnă „mai mulți copii bolnavi”, ci, mai probabil, o identificare mai bună a celor care au nevoie de sprijin.
Se schimbă și atitudinile: sprijinul părinților pentru educația incluzivă a urcat în cinci ani de la 23% la 40%, iar al cadrelor didactice de la 41% la 60%.
Ungheniul, regiune-pilot
Raionul nu e un spectator în această reformă, ci unul dintre laboratoarele ei. Ungheniul a fost ales, alături de Cahul, una dintre cele două „regiuni-cheie” ale țării pentru educația incluzivă. În cele două raioane, peste 1.200 de cadre din educația timpurie și primară au fost instruite, iar 30 de instituții au primit 462 de seturi de echipamente de sprijin, în valoare de aproape 138.000 de dolari, cu sprijinul Uniunii Europene. Atelierul CCF se așează, așadar, peste un teren deja lucrat: după ce au venit echipamentele, vin oamenii pregătiți să le folosească.
Pentru context, sistemul școlar al raionului numără 11.061 de elevi și 876 de cadre didactice în acest an. Câți dintre acești copii au cerințe speciale nu se publică separat pe raion — o cifră pe care o știu cel mai bine direcțiile locale de învățământ.
Detaliile atelierului provin din comunicarea CCF Moldova; cadrul de program (parteneri, finanțare) este confirmat din comunicate UNICEF Moldova. Cifrele naționale aparțin Biroului Național de Statistică și UNICEF; datele privind regiunile-cheie sunt comune raioanelor Cahul și Ungheni. Numărul copiilor cu cerințe educaționale speciale din raionul Ungheni nu este publicat separat de BNS. Subiectul privește copii vulnerabili — toate datele sunt agregate, fără identificarea vreunui copil.