Mirosul de lut amestecat cu paie, mâinile pline de mortar și un perete de casă bătrânească prinzând din nou viață: pe 13 iunie, în curtea Casei-muzeu „La Prispa lui Vasile” din Florițoaia Veche, satul a lucrat ca pe vremuri. Femei în șorțuri și basmale au frământat lutul cu paiele și l-au întins pe perete, în timp ce alții cărau găleți și amestecau mortarul — o clacă, adică tocmai acea muncă colectivă și voluntară prin care, odinioară, vecinii și rudele se adunau să ducă împreună o treabă grea.
De data asta, treaba a fost restaurarea unei anexe a muzeului. Evenimentul a fost organizat de Secția Cultură Ungheni, colectivul folcloric „Țărăncuța” și Primăria Florițoaia Veche, care l-au descris drept o lecție vie de patrimoniu.
Tradițiile strămoșești, readuse la viață prin muncă și suflet.
Palatul de Cultură Ungheni
O tehnică de pe vremea bunicilor
Lipitul pereților cu lut amestecat cu paie este finisajul tradițional al caselor de chirpici și paiantă din satul moldovenesc — o tehnică pe care generațiile de azi o mai văd rar la lucru. Claca o readuce nu ca pe o piesă de muzeu, ci ca pe o muncă reală: oameni care învață, gest cu gest, cum se pregătea și se întindea mortarul de lut, cum se netezia peretele.
Casa-muzeu „La Prispa lui Vasile” a fost deschisă în 2024 de Lidia Bolșoi, lidera colectivului folcloric „Țărăncuța”, într-o casă bătrânească din Florițoaia Veche. De atunci, locul a devenit un mic centru de păstrare a tradițiilor satului — iar claca de lipit cu lut se înscrie firesc în acest rost.
De ce contează, dincolo de un perete
Gestul are o miză care depășește o anexă reparată. Raionul Ungheni a pierdut aproape un sfert din populație într-un singur deceniu — de la 96.292 de locuitori în 2014 la 74.507 în 2025, potrivit datelor preliminare ale Biroului Național de Statistică. La nivelul țării, recensământul din 2024 a numărat 176 de sate cu mai puțin de o sută de oameni.
Pe acest fond, fiecare casă bătrânească salvată și fiecare meșteșug ținut în viață cântăresc mai mult. O clacă la Florițoaia Veche nu schimbă cifrele demografice, dar arată că, acolo unde oamenii se adună, tradiția nu rămâne doar în vitrina muzeului — ci în mâinile celor care o fac.