Primăria municipiului Ungheni a făcut public, printr-o postare video, un caz mărunt ca faptă, dar cu o morală pe care instituția a vrut-o auzită. În seara de 9 mai, în jurul orei 21.35, la stația de autobuz de pe strada Bernardazzi 10, doi minori ar fi spart o cameră de supraveghere. După investigații și analiza înregistrărilor, spune Primăria, cei doi au fost identificați, iar materialele au fost transmise Inspectoratului de Poliție.
mai devreme sau mai târziu, fiecare trebuie să plătească pentru iresponsabilitatea și comportamentul de care dă dovadă Primăria municipiului Ungheni
Mesajul instituției e unul de responsabilizare — „să avem grijă de orașul nostru”, fiindcă fiecare bun e făcut „și din banii noștri”. Dincolo de tonul de avertisment, însă, stă o întrebare foarte concretă, pe care puțini părinți și-o pun la timp: dacă propriul copil strică un bun public, cine achită, de fapt, nota? Răspunsul legii e mai limpede decât pare — și cade, în cea mai mare parte, pe umerii adultului.
Important de la bun început — „identificați” nu înseamnă „condamnați”. Cazul e abia la poliție, iar cei doi rămân, până la o decizie, doi minori asupra cărora funcționează prezumția nevinovăției. De aceea nu le publicăm numele și nu reluăm filmarea care i-ar putea face recognoscibili.
Distrugere de bunuri — contravenție, nu infracțiune
Prima nelămurire e cât de „gravă” e fapta în ochii legii. Distrugerea sau deteriorarea intenționată a unui bun străin e tratată de Codul contravențional (art. 104) — o contravenție, sancționată cu amendă de la 18 la 36 de unități convenționale, adică 900–1.800 de lei (o unitate convențională valorează 50 de lei), sau cu 20–40 de ore de muncă în folosul comunității.
Ar deveni infracțiune (art. 197 din Codul penal) doar dacă paguba ar atinge „proporții mari” — un prag legat de salariul mediu pe economie. La nivelul lui 2026, acel prag trece de 348.000 de lei. O cameră de supraveghere de stație este, evident, mult sub această sumă, așa că discuția rămâne în zona contravenției, nu a dosarului penal.
De la ce vârstă răspunde copilul
Aici intervine vârsta, iar regula surprinde pe mulți. Pentru distrugerea de bunuri (art. 104), un minor răspunde el însuși abia de la 16 ani. Sub 16 ani, copilul nu poate fi sancționat contravențional — legea scoate cazul din sfera amenzii și îl trimite autorității administrației publice locale pentru problemele minorilor, care poate aplica măsuri educative.
Cu alte cuvinte, dacă cei doi au peste 16 ani, pot primi fiecare amenda de 900–1.800 de lei; dacă sunt sub această vârstă, amenda nu li se aplică — dar asta nu înseamnă că fapta rămâne fără cost. Pentru că nota cea mare nu e amenda, ci paguba.
Cine plătește camera
Repararea bunului stricat ține de răspunderea civilă, iar aceasta nu depinde de vârsta la care copilul ar răspunde contravențional. Codul civil e explicit. Pentru un copil sub 14 ani, prejudiciul se repară direct de părinți (art. 2008), care scapă doar dacă dovedesc că nu au fost vinovați în supraveghere sau educare. Pentru un adolescent de 14–18 ani, răspunde mai întâi el (art. 2009); dar fiindcă un minor rareori are „bunuri sau venituri suficiente”, paguba ajunge, subsidiar, tot la părinți. Iar repararea se face fie în natură — adică montarea unei camere noi —, fie prin plata contravalorii.
Mai e o verigă, ușor de uitat. Independent de ce pățește copilul, părintele poate fi amendat și el direct, pentru neîndeplinirea obligației de supraveghere care a dus la o faptă socialmente periculoasă — între 450 și 900 de lei (art. 63 din Codul contravențional). Pe scurt: la o cameră spartă de un minor, familia poate plăti de două ori — o dată reparația, o dată amenda de supraveghere.
„Din banii noștri”
Tocmai de aici își ia sens partea finală a mesajului Primăriei. O cameră de stație nu e un bun privat al cuiva, ci infrastructură publică, plătită din bugetul local — adică din banii tuturor unghenenilor. Când e distrusă, paguba e a comunității, chiar dacă, legal, nota de plată se întoarce către familia celui care a stricat-o.
Nu e primul apel de acest fel din partea autorităților locale. Săptămâna trecută scriam și despre minorii urcați pe motociclete prin satele raionului, acolo unde, la fel, amenda îl caută în primul rând pe adult. Firul comun e același — responsabilitatea pentru ce fac copiii pe drum sau în oraș rămâne, în fața legii, a părinților.
Ce nu se poate spune încă, fiindcă ține de dosar și nu de lege, e încadrarea exactă pe care o va da poliția și valoarea la care va fi estimată camera. Acestea sunt de competența Inspectoratului de Poliție și a Primăriei, în calitate de proprietar al bunului.