Pe 8 iulie, Primăria municipiului Ungheni a semnat un acord de colaborare cu Institutul de Ecologie și Geografie al Universității de Stat din Moldova. Anunțul, așa cum a fost făcut, sună a rutină administrativă: un seminar, o semnătură, mulțumiri. Miza din spatele lui e însă foarte concretă și veche de decenii — și privește direct râul din care bea orașul.
Un oraș care bea din Prut și varsă în Prut
Ungheniul își ia apa potabilă direct din Prut, printr-o priză de captare care funcționează din 1972 și care alimentează rețeaua de apă a municipiului și a localităților din jur — peste 40.000 de oameni. Tot în bazinul aceluiași râu ajung și apele uzate ale orașului, după ce trec prin stația de epurare.
Iar aici e problema. Potrivit propriei strategii a Primăriei — documentul „Dezvoltarea Sectorului de Alimentare cu apă și Canalizare în mun. Ungheni 2018–2025” —, stația de epurare, aflată la Valea Mare și dată în exploatare încă din 1975, funcționa, la data acelui diagnostic, „doar cu treapta mecanică de epurare”. Treapta biologică — cea care curăță efectiv apa de încărcătura organică — nu mai mergea, pentru că bazinele și decantoarele erau avariate. Concluzia e chiar în documentul Primăriei: apele „parțial epurate și deversate în r. Prut prezintă o sursă de poluare pentru râu”.
Diagnosticul e din 2018, iar perioada strategiei a expirat. Nu există, în sursele publice, o confirmare că treapta biologică a fost între timp reparată; investițiile mari din ultimii ani au mers în altă parte (vezi mai jos). Cu alte cuvinte, aceeași apă pe care orașul o scoate din Prut ca să o bea se întoarce în râu încărcată cu ce n-a fost curățat — o buclă pe care problemele Prutului, de la microplastice la micropoluanți, o fac și mai apăsătoare.
Cine sunt cercetătorii și ce știu să măsoare
Acordul aduce la Ungheni exact specialiștii acestei probleme. Andrian Țugulea și Vladimir Mogîldea, cei doi cercetători care au prezentat la seminar, sunt doctori în biologie și cercetători coordonatori la Laboratorul Ecourbanistică al Institutului de Ecologie și Geografie — un institut fost al Academiei de Științe, azi parte a Universității de Stat din Moldova. Domeniul lor declarat: impactul orașelor asupra mediului, epurarea apelor reziduale urbane și gestionarea resurselor de apă la nivel de bazin.
Ce știu să facă se vede din munca lor de până acum. La Bălți, echipa a măsurat, cifră cu cifră, cât de mult strică o stație de epurare râul în care deversează: consumul biochimic de oxigen — un indicator al poluării organice, cu cât mai mare cu atât apa e mai murdară — creștea de la 5,71 la 7,52 mg/dm³ imediat în aval de stație, iar în perioada 2011–2018 stația depășise limitele admise la amoniu și materii în suspensie. Acele cifre privesc Bălțiul, nu Ungheniul — dar sunt fix genul de măsurătoare care, la Ungheni, încă n-a fost făcută public.
Nu e nici prima atingere a institutului cu raionul: în 2015, aceiași specialiști au emis o expertiză ecologică pentru o stație compactă de epurare cerută de Primăria Cornești, tot din raionul Ungheni.
Banii au mers spre apă, nu spre epurare
Paradoxul Ungheniului e că, pe apă, s-a investit serios în ultimii ani — dar aproape totul a mers spre captare și rețele, nu spre epurare. Cu bani germani, prin GIZ și Uniunea Europeană, s-au reabilitat kilometri de apeduct și s-au extins rețelele de apă și canalizare, de care beneficiază peste 34.000 de locuitori. Stația de tratare a apei potabile e în modernizare printr-un proiect regional. La Valea Mare, în programul „Satul European”, s-au construit rețele noi de canalizare care conectează satul chiar la stația de epurare a municipiului — adică îi adaugă sarcină, fără ca modernizarea ei să fie confirmată.
Veriga rămasă în urmă e tocmai treapta de epurare. E o dilemă pe care orașul o poartă de mult: să-și modernizeze propria stație de la Valea Mare sau să-și trimită apele uzate la stația din Iași? Ungheniul a semnat două acorduri cu partea ieșeană pentru preluarea apelor uzate „în beneficiul râului Prut”: primul, la 30 iunie 2014, între Consiliul Raional Ungheni, Consiliul Municipal Ungheni și Consiliul Județean Iași — cu ApaVital printre părțile semnatare, alături de operatorii de la Ungheni —, a rămas neimplementat și a devenit nul la 31 decembrie 2015; al doilea a fost semnat la 17 august 2016, la Iași, și i s-a alăturat și administrația publică din raionul Nisporeni. Conducta nu s-a construit nici pe baza lui.
Ce înseamnă „servicii ecosistemice” și de ce contează
Dincolo de apele uzate, acordul vorbește despre „servicii ecosistemice” și „infrastructură ecologică” — termeni tehnici cu un înțeles foarte practic. Serviciile ecosistemice sunt beneficiile pe care natura le oferă orașului pe gratis: aer curat, umbra și răcoarea arborilor într-o zi de caniculă, reținerea apei de ploaie de către sol și vegetație, un mal de râu unde te poți plimba. Infrastructura ecologică e rețeaua de spații verzi și de apă — parcuri, aliniamente de arbori, zone umede, râul însuși — gândită să funcționeze ca un sistem.
Ungheniul are deja un exemplu în lucru: regenerarea Parcului Francez de pe malul Prutului, cu bazine de acumulare a apei de ploaie și suprafețe permeabile, tocmai genul de „infrastructură verde” despre care e vorba în acord.
Deocamdată, acordul cu Institutul de Ecologie și Geografie e o semnătură și un seminar. Testul lui e dacă mută ceva la stația din Valea Mare și în felul în care orașul își gestionează apa — sau dacă rămâne, ca acordurile cu Iașiul, o intenție bună pe hârtie.
Erată — 8 septembrie 2026
În versiunea inițială a acestui articol am scris că Ungheniul a semnat, în 2014 și 2016, acorduri „cu operatorul ieșean” pentru preluarea apelor uzate și că acestea „au rămas pe hârtie și au expirat neimplementate”.
Afirmația era greșită în două puncte. Primul acord, din 30 iunie 2014, a fost încheiat între Consiliul Raional Ungheni, Consiliul Municipal Ungheni și Consiliul Județean Iași — ApaVital figurând printre părțile semnatare, alături de operatorii de la Ungheni —, deci partenerul nu era operatorul, ci autoritatea județeană. Iar expirarea e documentată doar pentru acest prim acord: potrivit strategiei Primăriei din 2018, părțile „nu au reușit să avanseze în implementarea acestui acord”, care „este deja nul, expirând pe data de 31 decembrie 2015”. Pentru al doilea acord, semnat la 17 august 2016 la Iași și extins asupra raionului Nisporeni, nicio sursă publică nu arată o expirare — dimpotrivă, imediat după ce îl descrie, strategia vorbește despre „inconsecvențe și contradicții dintre diferite acorduri semnate și care sunt în vigoare”.
Am corectat pasajul din capitolul „Banii au mers spre apă, nu spre epurare”. Restul articolului rămâne neschimbat: niciun document consultat nu arată că apele uzate ale Ungheniului ar fi ajuns vreodată la stația din Iași, iar conducta dintre cele două orașe nu s-a construit. Statutul de astăzi al acordului din 2016 nu rezultă din documentele publice consultate — singura atestare a valabilității lui este strategia Primăriei din 2018.