Podul rutier peste Prut dintre Ungheni și Zagarancea — primul pod la nivel de autostradă peste râu după șase decenii — se apropie de final. La un an de la începerea lucrărilor, structura era realizată în proporție de circa 45%, iar pe malul drept se montează deja tablierele metalice. Potrivit Ministerului Transporturilor și Infrastructurii de la București, perechea de poduri va fi gata „peste circa patru luni” — adică spre toamna acestui an.
Vestea mai puțin așteptată, anunțată tot de minister pe 16 iunie, e că un pod gata nu înseamnă și un Prut traversabil. Ca să poți trece efectiv râul cu mașina la Ungheni mai trebuie construite vama, punctul de control al frontierei și drumurile de racord — o a doua etapă care, în cel mai bun scenariu, s-ar încheia abia în 2028. (Proiectul podului l-am explicat pe larg în articolul de săptămâna trecută.)
Podul și trecerea sunt două lucruri diferite
Confuzia pornește de la faptul că „pod gata” și „trecere deschisă” sunt etape separate. Contractul de circa 151,69 milioane de lei (fără TVA), câștigat de constructorul NESS Project Europe, acoperă de fapt un ansamblu întreg: cele două poduri paralele (câte unul cu două benzi pentru fiecare sens), drumul de legătură și punctul de control al frontierei. Podul — început pe 26 aprilie 2025, cu termen de execuție de 18 luni și garanție de 10 ani, cu tablierul fabricat la Satu Mare — e doar prima piesă. Restul abia urmează.
Pe malul românesc: vama e contractată, dar abia își caută autorizația
Ce vine după pod a fost detaliat de minister pe 16 iunie:
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin CNAIR SA, va realiza infrastructura aferentă complexului vamal, respectiv drumurile, porțile de acces, clădirile, halele și utilitățile de bază. Ulterior, Autoritatea Vamală Română și Poliția de Frontieră vor asigura dotarea clădirilor cu toate echipamentele și elementele necesare pentru funcționarea acestora.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii al României
Problema e calendarul. Pentru drumul de legătură și pentru punctul de control al frontierei, ministerul recunoaște că autorizația de construire e „în curs de obținere”. Durata șantierului e estimată la 18 luni de la începere — așa că, dacă amenajarea complexului ar porni la toamnă, lucrările s-ar încheia abia în primăvara lui 2028.
Pe malul moldovenesc: bani promiși din 2023, dar niciun șantier
Dacă pe malul drept lucrarea e măcar contractată, pe malul stâng — al nostru — etapa a doua e încă pe hârtie.
Banii există, cel puțin pe hârtie. Încă din februarie 2023, Serviciul Vamal anunța că infrastructura punctului de trecere Ungheni–Ungheni de pe partea moldovenească e bugetată din fonduri europene: circa 7,8 milioane de euro pentru infrastructură și aproape 4 milioane pentru echipamente, cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) drept implementator.
Și terenul se pune, încet, cap la cap. În primăvara lui 2026, Guvernul a făcut doi pași administrativi: pe 15 aprilie a transmis statului 0,5634 hectare de fond forestier din Zagarancea, iar printr-o hotărâre ulterioară — semnată de premierul Alexandru Munteanu și de viceprim-ministrul Vladimir Bolea — a propus cedarea altor 0,3816 hectare, tot din Zagarancea, către Administrația Națională a Drumurilor. Terenurile sunt, în cuvintele documentului, „situate pe amplasamentul lucrărilor de construcție a drumului național R1 Chișinău–Ungheni–frontiera cu România (sectorul Zagarancea–frontiera cu România)”. Hotărârile vizează însă doar transferul terenului; nu alocă niciun leu pentru construcție.
Iar dincolo de banii promiși și de terenurile mutate dintr-o proprietate în alta, nu există nimic concret. La 16 iunie 2026, în sistemele de achiziții publice (tender.gov.md și mtender.gov.md), pe pagina de achiziții a Serviciului Vamal și în Registrul de stat al actelor locale nu figura niciun anunț, contract sau constructor pentru complexul vamal moldovenesc de la Ungheni–Ungheni ori pentru sectorul de drum Zagarancea–frontieră. Pe scurt: pe malul nostru, etapa a doua nici măcar nu a fost scoasă la licitație.
Ce înseamnă pentru ungheneni
Pentru un șofer din Ungheni, concluzia practică e simplă și un pic dezamăgitoare: chiar dacă va vedea podul ridicat peste Prut în această toamnă, tot pe la Sculeni (circa 15 kilometri spre nord) sau pe la Leușeni–Albița va trebui să treacă în România — probabil încă vreo doi ani.
Asimetria celor două maluri spune, de fapt, toată povestea. Pe partea română, vama și drumul de racord sunt deja în contract, cu autorizația pe ultima sută de metri. Pe partea moldovenească avem terenul și banii europeni, dar niciun șantier pornit. Noul acord de transport dintre Chișinău și București, ale cărui negocieri au fost anunțate tot pe 16 iunie, promite un „control coordonat” la frontieră — o singură oprire în loc de două. Deocamdată, însă, e un cadru pe hârtie, nu o infrastructură funcțională.
O notă despre nume
Fiindcă circulă mai multe: oficial, construcția se numește „Podul rutier Ungheni (Republica Moldova) – Ungheni (România)”, iar la Chișinău i se spune „Podul de Flori”, o trimitere la podurile de flori de peste Prut din anii ‘90. Nu e „Podul Unirii” — acela e numele autostrăzii A8 din România, care abia urmează să ajungă la el. Și nu are nicio legătură cu „Podul Eiffel”, vechiul pod feroviar metalic al Ungheniului, ridicat în anii 1870.
O lămurire la cifre, fiindcă se amestecă ușor: cele 151,69 milioane de lei (fără TVA) reprezintă contractul întregului ansamblu de pe malul românesc — pod, drum de legătură și punct de trecere —, finanțat din fonduri europene. „Primăvara lui 2028” este o estimare condiționată de începerea lucrărilor la vamă, nu o dată fermă. Iar pe malul moldovenesc, la jumătatea lui iunie 2026, niciun document public nu arăta cine ridică complexul vamal și drumul de racord de la Zagarancea, cu ce bani și până când. Până când aceste piese apar — și pe hârtie, și pe teren —, podul peste Prut rămâne, pentru ungheneni, o promisiune care se vede de pe mal, dar nu se poate încă folosi.