„Ungheniul are cea mai scumpă apă din Moldova.” Afirmația a revenit de zeci de ori în comentariile de sub anunțul că tariful a urcat la 40,01 lei pentru un metru cub. Un cititor a dat și un reper: „la Rîșcani un metru cub e 31 de lei, apă din fântâni arteziene”. Am verificat percepția cu documentele care fixează prețul apei în toată țara — tarifele aprobate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Concluzia scurtă: nu, Ungheniul nu are cea mai scumpă apă din Moldova. Nici pe departe.
Al optulea cel mai ieftin din vreo treizeci de orașe
La 40,01 lei/m³ pentru consumatorii casnici (25,17 lei apa potabilă și 14,84 lei canalizarea și epurarea), Ungheniul se așează în treimea ieftină a țării. Din aproape treizeci de operatori cu tarife comparabile — apă plus canalizare, tariful pentru gospodării — doar șapte cer mai puțin decât Ungheniul.
Cel mai ieftin, de departe, este Chișinăul: 18,62 lei/m³, mai puțin de jumătate față de Ungheni. Urmează Apa-Canal Măgdăcești (Criuleni) cu 25,56 lei, Regia Apă-Canal Soroca cu 30,56, Apă-Canal Strășeni cu 31,74, Cahulul cu 37,20 și încă doi operatori mici, Iurceni și Leova, la circa 38–39 de lei. Abia apoi vine Ungheniul.
Peste el sunt cel puțin nouăsprezece orașe. Cantemir plătește 44,58 lei/m³, Orhei 49,18, Edineț 50,59, Drochia 54,66, Nisporeni 60,54, Fălești 67,55. Iar în vârf stau două orașe unde metrul cub costă mai mult decât dublu față de Ungheni: Basarabeasca, cu circa 82 de lei, și Glodeni, cu aproape 89 de lei. Mediana țării — nivelul din mijloc — se așează pe la 48–50 de lei, adică undeva pe la Orhei. Ungheniul e clar sub ea.
O precizare de metodă: aceste cifre sunt tarifele în vigoare astăzi, dar aprobate în ani diferiți — unele în 2026, altele în 2024 sau 2025 —, așa că un clasament exact „la zi” cere prudență. Ordinea de mărime, însă, nu se schimbă: Ungheniul e printre cele ieftine, nu printre cele scumpe.
Exemplul cu Rîșcani, verificat
Reperul dat de cititor — „Rîșcani, 31 de lei, apă din fântâni” — nu se confirmă ca cifră. În registrul ANRE, tariful Rîșcaniului nu este aprobat direct de agenție, ci de consiliul local (ANRE doar îl avizează), iar valorile din tabel arată în jur de 16 lei apa și 29 de lei canalizarea — deci, per total, mai degrabă în jur de 45 de lei, nu 31. Cifra de 31 de lei nu apare în nicio decizie oficială pe care am putut-o consulta.
Ce este adevărat, însă, e partea despre sursă. Rîșcaniul își ia apa din șapte fântâni arteziene — apă subterană, ieftină la extracție. Ungheniul o ia din Prut — apă de suprafață, care trece printr-o stație de tratare. Pe linia apei potabile, un unghenean chiar plătește mai mult (25,17 lei față de circa 16 la Rîșcani). Dar tocmai aici e capcana comparației: apa scoasă din pământ e ieftină, nu însă întotdeauna și bună.
De ce diferă atât de mult prețul de la un oraș la altul
Prima explicație, și cea mai puternică, este numărul de consumatori. Costurile mari — stații, rețele, energie — se împart la toți cei care primesc apă. Chișinăul captează din Nistru și distribuie zeci de milioane de metri cubi pe an; un oraș mic precum Glodeni vehiculează de sute de ori mai puțin. Aceleași cheltuieli fixe, împărțite la mult mai puțini oameni, dau un preț pe metru cub mult mai mare. De asta capitala e ieftină, iar orașele mici — scumpe. Ungheniul, cu ale sale circa 26.000 de locuitori plus satele racordate, stă la mijloc.
A doua ține de sursa apei — și aici intuiția înșeală. Apa de suprafață, din râu, are nevoie de o stație de tratare, deci de investiții; în schimb, e de calitate mai bună. Apa din fântâni arteziene e ieftin de scos, dar în multe locuri din Moldova nu e potabilă fără tratare suplimentară: Agenția Națională pentru Sănătate Publică a constatat, în 2020–2022, că peste jumătate din sutele de apeducte sătești analizate depășeau normele la fluor, bor sau hidrogen sulfurat — între raioanele nominalizate fiind și Ungheni. Acele apeducte problematice sunt cele sătești, pe apă subterană; orașul Ungheni bea apă din Prut, tratată. Prețul mai mare cumpără, în parte, și o calitate mai bună.
Se adaugă apoi pierderile din rețelele vechi — la nivel de țară, o parte însemnată din apa pompată se pierde pe drum, iar pierderea se acoperă tot din tarif — și costul energiei electrice pentru pompare. La Ungheni, apele uzate sunt pompate pe vreo treisprezece kilometri până la stația de epurare, ceea ce urcă factura de energie a operatorului.
Corecție (14 iulie 2026). În versiunea inițială scriam că energia electrică pentru pompare „înseamnă în jur de o cincime din preț”. Cifra e greșită pentru Ungheni. Documentele de fundamentare ale ANRE pentru tariful din 2026 arată că energia electrică reprezintă 9% din costul recunoscut al operatorului — iar în 2026 a scăzut cu 19,4%. Componenta dominantă sunt cheltuielile de personal: 77,2%. Am detaliat aici. Ne cerem scuze.
Atunci de ce ni se pare că plătim cel mai mult
Pentru că tariful tocmai a crescut. Pe 7 iulie, ANRE a aprobat majorarea la 40,01 lei, cu 1,76 mai mult, la unsprezece zile după ce primăria anunțase că prețul rămâne neschimbat. O scumpire proaspătă, venită imediat după o promisiune de menținere, se simte mai tare decât o arată orice clasament — mai ales pe o factură pe care o plătești în fiecare lună și cu venituri care nu cresc la fel de repede ca prețurile.
Percepția că Ungheniul plătește cel mai mult nu se confirmă în cifre. Dar nemulțumirea din spatele ei — că prețul urcă, iar decizia se ia la Chișinău, nu la Ungheni — rămâne întemeiată. Prețul apei la Ungheni nu îl fixează primăria, ci ANRE, pe baza costurilor pe care le declară „Apă-Canal Ungheni” — o întreprindere deținută integral de municipalitate și administrată din bani publici.