Un muzeograf din Ungheni a trecut întâmplător pe lângă o casă care era demolată în cartierul Dănuțeni, și-a chemat colegii și a scos din ea ce se mai putea scoate: o fereastră de lemn masiv, cu chenarul sculptat în relief pe trei registre, și un fronton cu parapet decorat. Casa fusese ridicată în 1907. Piesele sunt acum expuse la Muzeul de Istorie și Etnografie din municipiu, într-o expoziție deschisă recent. Muzeograful Denis Bulancea a descris episodul într-un reportaj al emisiunii „Bună dimineața la Moldova 1”.
Toate elementele aici le-am salvat de la o casă din 1907, în regiunea Ungheni, mai exact în cartierul Dănuțeni, pe care am observat-o întâmplător, deja în momentul în care era distrusă, demolată. Am organizat colaboratorii muzeului și am încercat să salvăm ce a mai rămas din aceste minunății ale prelucrării lemnului din Basarabia. Denis Bulancea, muzeograf la Muzeul de Istorie și Etnografie Ungheni
Ce s-a recuperat se poate citi ca un manual de meșteșug. Pe fronton, spune muzeograful în reportaj, motivele sunt geometrice și vegetale — cercul, adică soarele, la mijloc, frunza pe lateral. Sus stă un ornament numit „horboțica”, cu rozetă solară și terminații în zigzag; elementele acestea îl fac să bănuiască un rol de apărare a casei, nu doar de podoabă. Alături, muzeul a reconstituit interiorul unei gospodării: elemente de stative, o scoarță de dinainte de Primul Război Mondial și o măsuță care, spune el, de obicei se agăța înapoi în cuier după ce familia termina de mâncat.
În același reportaj, muzeograful numește expoziția „un manifest cultural pentru salvarea artei tradiționale populare, moldovenești din Basarabia, care este pe cale de dispariție”.
Casa nu era monument. Nici n-avea cum să fie
În Registrul monumentelor ocrotite de stat, aprobat de Parlament în 1993, raionul Ungheni ocupă pozițiile de la 1573 la 1720 — de la stațiuni paleolitice și tumuli până la biserici, monumente de război și podul căii ferate. Orașului îi revin opt poziții. Cartierul Dănuțeni are una singură: Biserica „Sf. Nicolae”, din 1882.
O casă de locuit țărănească nu apare nicăieri în lista raionului. Singurele clădiri civile care nu sunt lăcașuri de cult sunt fosta școală primară din Cetireni, ridicată în 1913, și un beci de la începutul secolului XX din Florițoaia Veche.
Lista poate fi citită doar în redacția publicată în Monitorul Oficial în 2010 — singura disponibilă public în formă completă. De atunci registrul a fost modificat de nouă ori, între altele printr-o lege din iunie 2024 care a mutat siturile arheologice într-un registru separat, iar o versiune consolidată nu este publicată nicăieri. Ce anume e protejat astăzi în raionul Ungheni nu se poate afla din surse publice — exact ce constată Guvernul în propria strategie: „lipsa unui sistem funcțional și actualizat de inventariere”.
Consecința e simplă și legală. Legea din 1993 privind ocrotirea monumentelor apără doar ce e trecut în registru. Pentru orice altceva se aplică legea construcțiilor din 2010: autorizația de desființare o eliberează primarul, în cel mult zece zile lucrătoare, pe baza cererii și a proiectului de organizare a lucrărilor. Avizul Ministerului Culturii se cere numai pentru monumente înscrise sau pentru clădiri din zone construite înscrise în registru. O casă veche de o sută de ani care nu e pe listă poate fi demolată fără ca cineva de la cultură să fie măcar întrebat.
Cât a mai rămas din orașul vechi
Recensământul din 2024 pune cifre pe ceea ce se vede pe stradă. Raionul Ungheni are 35.139 de clădiri rezidențiale. Dintre ele, 118 — adică 0,3% — au fost construite până în 1919. Alte 1.292 (3,7%) sunt din perioada interbelică și din anii războiului. Vechimea medie a unei clădiri din raion e de 48,8 ani.
În orașul Ungheni, socoteala e și mai scurtă: din cele 4.980 de clădiri rezidențiale, 18 sunt dinainte de 1919. Casa din 1907 din Dănuțeni — cartier care a fost sat până în 1958, când a fost inclus în oraș — făcea parte din acest strat subțire.
Statul își cunoaște problema. Aceeași Strategie Națională pentru Cultură și Patrimoniu 2025–2035 scrie negru pe alb că locuințele tradiționale și fondul construit vernacular rămân insuficient protejate, avertizând că, fără intervenție, tot mai multe clădiri vor ajunge „în stare avansată de degradare sau colaps, mai ales în zonele rurale și orașele mici”. Prin programul de investiții pentru 2025–2027, în toată țara e finanțat un singur monument istoric.
Ce poate și ce nu poate face un muzeu
Muzeul de Istorie și Etnografie din Ungheni funcționează din 1967, când a fost înființat prin decizia comitetului executiv raional, și e subordonat primăriei municipiului. Are sediul în Palatul de Cultură, pe strada Nicolae Bălcescu, a fost acreditat de Ministerul Culturii în 2022 și adăpostește peste 10.000 de piese. La nivel de raion, cele trei muzee — Ungheni, Sculeni și Muzeul satului Pîrlița — numărau anul trecut 15.113 piese în fondurile de bază și 12.075 de vizite.
Registrul actelor locale arată că, în ultimii doi ani, consiliul municipal a aprobat două demolări de construcții; în cazul celei din mai 2026, decizia prevede că arhitectul-șef urmează să perfecteze autorizația de desființare. Demolările de pe proprietate privată nu ajung însă în fața consiliului, deci nu lasă urmă în registrul public. Prin urmare, pentru casa din 1907 nu figurează nicio decizie în registrul public al actelor locale.
Rămâne un fapt care spune totul despre mecanismul de azi: fereastra acelei case a ajuns în muzeu pentru că un angajat a trecut din întâmplare pe acolo, în ziua potrivită.