NAȚIONAL EXPLAINER

Statul compensează averile confiscate de regimul sovietic. La Ungheni, memoria deportărilor numără mii de nume

Guvernul a alocat peste 1,8 milioane de lei pentru a despăgubi șase persoane cărora regimul comunist le-a confiscat bunurile. Suma e mică, dar deschide o ușă spre o socoteală uriașă și nedusă până la capăt: numai în raionul Ungheni, catalogul oficial al victimelor totalitarismului adună mii de nume, din peste 60 de localități. Legea le dă dreptul la compensare victimelor și urmașilor — dar câți o cer cu adevărat?

Imagine simbolică, generată cu inteligența artificială. Nu reprezintă persoane sau locuri reale. · Imagine generată cu inteligența artificială · Triunghi.md

TRIANGULAT Surse confirmate
▲ OAMENI
Maia Sandu, președinta Republicii Moldova — comemorarea deportărilor din iulie 1949
▲ DOCUMENTE
Guvernul Republicii Moldova — compensații pentru bunurile confiscate victimelor represiunilor politice · Legea nr. 1225/1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice · Cartea Memoriei. Catalog al victimelor totalitarismului comunist, vol. IV (coord. Elena Postică)
▲ DATE
lipsă

Verificăm fiecare știre din 3 surse: oameni, documente, date.

Ion Calmîș
· redactor
17 iunie 2026

Pe 17 iunie, Guvernul a aprobat alocarea a peste 1,8 milioane de lei pentru a despăgubi oameni cărora regimul comunist le-a confiscat bunurile, potrivit comunicatului Executivului. E o sumă modestă, pentru doar șase persoane, repartizată prin câteva consilii locale. Dar în spatele acestei cifre seci stă una dintre cele mai grele datorii ale statului față de proprii cetățeni — iar la Ungheni, ea se măsoară în mii de destine.

Ce a decis Guvernul

Tranșa aprobată acum merge către șase persoane, prin consiliile municipale Bălți și Chișinău și prin consiliile raionale Călărași, Dondușeni, Dubăsari și Râșcani. Raionul Ungheni nu este, de această dată, pe listă. Pentru tot anul 2026, bugetul prevede 4,9 milioane de lei pentru astfel de compensații — un ritm care, raportat la numărul real al celor îndreptățiți, spune mult despre cât de departe e încheierea acestei socoteli.

Cine are dreptul și cum se cere

Mecanismul există de peste trei decenii, prin Legea reabilitării victimelor represiunilor politice, adoptată în 1992. Dreptul la restituire sau compensare aparține atât victimelor în viață, cât și moștenitorilor lor. Bunurile confiscate se restituie în natură, iar când acest lucru nu mai e posibil, se plătește o compensație calculată la prețul de piață din momentul examinării cererii — cu o limită importantă: nu se restituie terenuri, păduri sau plantații.

Cererile se depun și se examinează de comisii speciale ale consiliilor raionale ori municipale, în termen de până la șase luni, iar plata se eșalonează pe câțiva ani. Tot legea fixează și o cifră care spune totul despre distanța dintre dreptate și gest simbolic: pentru fiecare persoană ucisă sau moartă în represiune, statul acordă urmașilor o compensație de 540 de lei.

Memoria raionului Ungheni

Aici povestea naționională își găsește greutatea locală. Deși raionul nu e în tranșa de acum, urma represiunilor e adâncă. În volumul al patrulea al „Cărții Memoriei” — catalogul oficial al victimelor totalitarismului comunist — secțiunea dedicată raionului Ungheni adună mii de nume; la numărătoarea redacției, în jur de 2.900 de înregistrări nominale, din peste 60 de localități.

Documentele arată ambele valuri mari ale terorii. În 1941 au fost ridicate elitele satelor: la Cornești, familii de comercianți și un membru al Partidului Național-Creștin; la Unțești, doi foști primari, morți mai apoi în lagăre din Urali. În 1949, în „Operațiunea Sud” — cel mai mare val, când în toată Basarabia au fost deportate peste 11.000 de familii — au fost ridicate familiile declarate „chiaburi”, precum cele din Cetireni, trimise în regiunea Tiumen. Sunt nume de gospodari, de oameni cu pământ și prăvălie, șterși peste noapte din satele lor.

Întrebarea care rămâne

Tocmai pe acest fond, cifra națională de „șase persoane” capătă alt înțeles. Adevărata întrebare nu e cât s-a confiscat, ci câți dintre miile de îndreptățiți din raion — sau dintre urmașii lor — au cerut vreodată ce li se cuvine. Supraviețuitorii direcți ai lui 1949 au azi peste 80 de ani; cele mai multe cereri vin de la moștenitori, mulți plecați sau neștiutori de procedură. Iar compensarea la „preț de piață actual” rareori acoperă o gospodărie întreagă pierdută. Câte dosare a avut raionul Ungheni și câte s-au finalizat sunt date pe care le vom solicita Consiliului Raional și comisiei de specialitate de la Ministerul Afacerilor Interne.

Nu au cerut niciodată răzbunare, dar au cerut adevăr. Și este datoria noastră să le oferim acest adevăr — prin recunoaștere, prin educație, prin păstrarea vie a memoriei lor.

Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, la comemorarea din 6 iulie 2025


Faptul național și suma provin din comunicatul Guvernului; cadrul juridic, din textul Legii nr. 1225/1992. Cifrele istorice naționale (valurile din 1941, 1949 și 1951) variază între surse și sunt prezentate ca atare. Numărul de nume pentru raionul Ungheni provine din numărarea de către redacție a înregistrărilor din volumul al IV-lea al „Cărții Memoriei” și este o estimare, nu o cifră oficială. Nu există o defalcare oficială pe raion a deportaților, nici date publice despre numărul cererilor de compensare din raionul Ungheni; le vom solicita instituțiilor responsabile.