Guvernul a aprobat pe 12 august un program național prin care își propune ca, până în 2030, aproape toată populația țării să aibă acces la apă sigură și mult mai mulți oameni să fie conectați la canalizare, potrivit comunicatului Executivului. Cifra care rezumă miza: doar două treimi din locuințele din Moldova sunt racordate la un sistem de apă, iar la canalizare — o singură treime. Comunicatul nu numește niciun raion. Datele Biroului Național de Statistică, însă, arată limpede unde se așează Ungheniul în această hartă — iar în chiar textul programului raionul apare numit de câteva ori.
Ce a aprobat Guvernul
„Programul național de dezvoltare a sectorului de alimentare cu apă și de sanitație pentru anii 2026–2030” stabilește prioritățile, responsabilitățile instituțiilor și mecanismele de finanțare pentru modernizarea serviciilor. Deocamdată este un proiect de hotărâre aprobat în ședință de Guvern: numărul și data exactă i se atribuie la publicarea în Monitorul Oficial, iar hotărârea intră în vigoare la o lună după aceea. El înlocuiește strategia adoptată în 2014, care avea și ea orizontul 2030, și așează sectorul sub noul cadru „Moldova Europeană 2030”.
Costul total estimat al măsurilor este de circa 598 de milioane de lei — mai exact, 597,65 milioane — pentru cei cinci ani.
Ținta e formulată în procente. „Obiectivul este simplu: atingerea țintelor de acces la surse de apă sigure pentru cel puțin 95% din populație și la rețele de canalizare pentru cel puțin 65%, astfel încât să se ofere servicii bune și sigure pentru oameni”, a declarat vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, citat în comunicat.
Programul mizează pe două direcții. Prima este organizarea serviciilor: autoritățile vor încuraja cooperarea dintre localități și regionalizarea, astfel încât rețelele să fie administrate de operatori mai mari și mai sustenabili, nu de fiecare primărie în parte. A doua ține de calitate: în domeniul sanitației, programul prevede epurarea apelor uzate în conformitate cu standardele europene — concret, cu directiva europeană privind apele uzate urbane, reînnoită în 2024. O atenție aparte este promisă localităților rurale și școlilor. „În special în școli sunt situații în care avem foarte mult de lucru pentru ca toți copiii să aibă acces la sanitație demnă”, a spus premierul Vasile Tofan.
Unde se duc — și unde nu — cei 598 de milioane
Aici e ușor de făcut o confuzie care merită lămurită din capul locului: cele aproape 598 de milioane de lei nu sunt bani pentru construcția de conducte, stații și rețele. Programul spune explicit că nu include investițiile capitale în infrastructură — acestea urmează să fie planificate separat, printr-un alt document (secțiunea „Apă și canalizare” a Planului de amenajare a teritoriului național). Ce finanțează, atunci? Reforma sectorului: cadrul de reglementare, întărirea capacităților primăriilor și ale operatorilor, formarea personalului, planurile de siguranță a apei, digitalizarea — și, punctual, nevoi de apă și sanitație în școli.
Structura banilor arată această logică. Din cei 597,65 milioane, aproape trei sferturi — 450,6 milioane, adică 75% — merg spre performanța instituțiilor locale și a operatorilor de apă-canal; restul se împarte între guvernanța sectorului și sustenabilitatea lui financiară. Ca surse, 57,3% (342,5 milioane) vin de la bugetul de stat, 21,4% din asistență externă, iar aproximativ o cincime — 127,2 milioane, 21,3% — rămân deocamdată neacoperiți, urmând să fie găsiți din fonduri externe și europene. „Nu o să putem face aceste schimbări fără acces la resurse europene inclusiv”, a spus premierul Tofan.
Programul tratează separat apa, sanitația și igiena în școli — un domeniu în care semnalează disparități mari — și își propune să extindă intervențiile la 125 de școli până în 2026, dintre care zece transformate în „școli model”. Cifra pe raionul Ungheni — câte școli au grupul sanitar doar în curte — nu este publicată separat.
Cum stă raionul Ungheni
Comunicatul vorbește în procente naționale. Datele Biroului Național de Statistică, în profil teritorial, coboară tabloul la nivel de raion — și arată Ungheniul cifră cu cifră.
La sfârșitul lui 2025, raionul avea 816 kilometri de rețea publică de distribuție a apei, dar numai 119 kilometri de canalizare. Altfel spus, pentru fiecare kilometru de conductă prin care ajunge canalizarea, există aproape șapte kilometri de conductă de apă. Pe locuințe, decalajul e la fel de clar: 29.181 de locuințe erau conectate la apeduct și doar 10.170 la canalizare — adică aproximativ o treime dintre gospodăriile cu apă la robinet au și scurgere la rețea. Aproape același raport de unu la trei pe care comunicatul îl descrie la nivel de țară.
Cel mai concret arată harta pe localități. Din datele statistice, 50 de localități ale raionului au rețea publică de apă, dar numai 7 au și rețea de canalizare: orașul Ungheni, orașul Cornești și satele Chirileni, Cornova, Sinești, Todirești și Petrești. Restul — 43 de localități cu apă la robinet — nu au nicio rețea de canalizare. Iar canalizarea existentă e concentrată în oraș: din cei 119 kilometri ai raionului, 80 sunt în municipiul Ungheni.
Sistemul nu a stat pe loc. Rețeaua de apă a raionului a crescut cu peste 70% într-un deceniu — de la 473 de kilometri în 2016 la 816 în 2025 — iar numărul stațiilor de epurare a apelor uzate a urcat de la 3 la 7 în același interval. Canalizarea a avansat însă mai lent: a rămas la 80 de kilometri între 2016 și 2021, înainte să crească spre nivelul de azi. Toate acestea într-un raion a cărui populație scade — 73.971 de locuitori cu reședință obișnuită la începutul lui 2026, față de 96.471 în 2014.
De ce apa e mai ușoară decât canalizarea
Decalajul dintre cele două rețele nu este o particularitate a Ungheniului, ci o realitate tehnică a întregii țări — și merită explicată, pentru că de ea depinde ce se poate face în cinci ani.
O rețea de apă potabilă poate fi extinsă relativ simplu: o conductă îngropată de-a lungul drumului și un branșament la fiecare casă. Canalizarea cere mult mai mult. Apa uzată trebuie colectată de la fiecare gospodărie, transportată prin conducte cu pantă către un punct jos și, mai ales, trebuie epurată înainte de a fi deversată — altfel ajunge în sol, în fântâni sau în râu. Asta înseamnă nu doar țevi, ci și stații de pompare și stații de epurare, mult mai scumpe de construit și de întreținut. De aceea, în satele răsfirate, canalizarea rămâne aproape peste tot ultima verigă care se închide.
Ungheni, numit chiar în textul programului
Deși comunicatul nu pomenește niciun raion, textul programului — un document de peste optzeci de pagini — numește Ungheniul de mai multe ori. La capitolul de diagnostic, municipiul apare pe lista celor șapte orașe cu situație critică la epurarea apelor uzate, alături de Chișinău, Bălți, Soroca, Comrat, Edineț și Cahul. Motivul, în chiar cuvintele documentului: stația de epurare a Ungheniului datează din 1974 și „funcționează doar la treapta mecanică” — adică reține materiile în suspensie, dar nu face epurarea biologică pe care o cer standardele de mediu. Gradul de uzură, scrie programul, impune fie reabilitarea integrală, fie o stație nouă.
Aici e nevoie de o precizare, fiindcă cele două se confundă ușor: Ungheniul are două stații diferite. Una tratează apa potabilă scoasă din Prut, la Zagarancea (priza de captare e din 1972) — și pe ea se lucrează chiar acum, printr-un proiect regional de circa 32 de milioane de lei, cu bani de la stat prin ADR Centru. Cealaltă, stația de epurare a apelor uzate din 1974, e cea semnalată în programul național ca restanță; anul trecut, primăria a chemat cercetătorii de mediu ai USM să caute o soluție pentru apele uzate deversate în Prut. Cu alte cuvinte, banii care intră azi în oraș sunt pentru apa care vine la robinet; curățarea apei care pleacă rămâne pasul următor.
Operatorul local a avut, de altfel, un cuvânt chiar la elaborarea documentului. În sinteza consultărilor, directorul „Apă-Canal Ungheni”, Ion Filimon, a semnalat că stația de tratare a orașului e construită „în anul 70”, iar cea de epurare „în anul 74”, și că la fel de importante sunt investițiile în sistemele de monitorizare și în formarea personalului — observație marcată în document drept acceptată.
Nu în ultimul rând, Ungheniul e numit între cele șase orașe în jurul cărora s-au format deja operatori regionali de apă, cu sprijinul Băncii Mondiale, al Uniunii Europene, al agenției germane GIZ și al BERD — exact modelul de „regionalizare” pe care noul program vrea să-l generalizeze.
Regionalizarea: pariul programului pentru cele 43 de localități
Pentru satele cu apă la robinet și fără canalizare, cuvântul-cheie al programului este „regionalizarea”. Ideea: în loc ca fiecare primărie să administreze de una singură o rețea mică și scumpă, serviciile să fie preluate de operatori mai mari, la scară de raion sau de zonă, care pot întreține o stație de epurare și pot atrage finanțare. Astăzi, în toată țara funcționează 44 de operatori licențiați, iar reforma vrea să-i comaseze în patru-cinci entități regionale. Miza se vede și în factură: la Ungheni, un metru cub de apă și canalizare costă circa 40 de lei — mai mult decât acolo unde operatorul e mare, fiindcă o rețea mică e mai scumpă de întreținut raportat la fiecare consumator. Tocmai reducerea acestor diferențe teritoriale e unul dintre argumentele regionalizării.
Ungheniul nu pornește de la zero. Încă din 2022, primăria municipiului a instituit un grup de lucru pentru inițierea regionalizării serviciului de apă și canalizare — tocmai direcția pe care o cere acum programul național; stadiul la care a ajuns acest grup, între timp, nu este public. În practică, însă, raionul e încă fragmentat: în afara operatorului municipal „Apă-Canal Ungheni” — o societate al cărei asociat unic este Consiliul Municipal Ungheni și care deservește peste 40.000 de consumatori — satele au propriile lor întreprinderi mici, de la Petrești la Sculeni. Coloana care ar putea lega aceste rețele — apeductul magistral de la Zagarancea, din sursa Prut, spre Cornești — este chiar acum în proiectare, contractată de Consiliul Raional.
Ce se construiește deja în raion
Chiar dacă noul program nu aduce bani de conducte, în raion se lucrează deja la mai multe rețele, cu finanțare de la stat și din programe naționale. La municipiul Ungheni se modernizează rețelele de apă, în cadrul aceluiași proiect regional de circa 32 de milioane de lei; conductele orașului sunt vechi de o jumătate de secol și se sparg des, motiv pentru care înlocuirea lor a devenit prioritară. În satele raionului, prin programul „Satul European”, se construiesc apeducte noi — la Elizavetovca (comuna Zagarancea), la Morenii Noi și la Mînzătești (comuna Hîrcești). La Boghenii Vechi, comuna și-a dus apa din Prut până în patru sate de deal, iar Cornești a trecut conducte de apă și de canalizare pe sub șoseaua națională, prin foraj dirijat.
Aproape toate aceste lucrări sunt de aducțiune și distribuție a apei potabile. Canalizarea și epurarea — partea grea și scumpă — apar mult mai rar, ceea ce confirmă, pe teren, exact decalajul pe care îl arată statistica.
Un program-cadru, nu un buget pe raioane
Programul aprobat pe 12 august fixează direcția — ținte europene, regionalizare, epurare conformă cu standardele UE — și pune bani pe reforma sectorului. Ce nu face este să toarne beton: investițiile în conducte și stații se planifică separat, iar o defalcare pe raioane sau pe localități nu există în document. Pentru cele 43 de localități unghene cu apă la robinet și fără canalizare, asta înseamnă că schimbarea reală depinde de pasul care urmează — proiectele concrete de infrastructură și intrarea lor sub un operator destul de mare cât să le poată întreține. Deocamdată, cea mai veche restanță a raionului rămâne stația de epurare din 1974, numită chiar de guvern printre cele șapte cazuri critice ale țării.