O victimă a traficului de persoane care ajunge înapoi acasă — fără bani, uneori fără acte și cu frica de a vorbi — se lovea până acum de o condiție care descuraja mulți oameni: ca să primească ajutor deplin, trebuia mai întâi să fie recunoscută drept victimă într-un proces penal. Guvernul vrea să rupă această legătură. La 1 iulie, Executivul a aprobat un pachet de modificări prin care sprijinul inițial nu va mai depinde de statutul persoanei în cadrul unui proces penal, potrivit comunicatului Guvernului.
Ce se schimbă, concret
Ideea centrală e că ajutorul vine mai devreme. Autoritățile vor putea interveni „atunci când există indicii rezonabile că o persoană a fost supusă exploatării” — adică fără să aștepte o plângere sau o decizie într-un dosar. În jurul acestei schimbări, pachetul adaugă mai multe protecții:
- victimele sunt incluse în categoria persoanelor vulnerabile, ceea ce înseamnă audiere cu apărător și, după caz, cu un psiholog;
- asistență pe măsura nevoilor: plasament în centre specializate, planuri individuale de reabilitare, servicii medicale și psihiatrice gratuite;
- pentru copiii-victime, un reprezentant legal desemnat imediat, atunci când există un conflict de interese cu părinții;
- formele de exploatare sunt actualizate, inclusiv cele săvârșite prin mijloace electronice;
- se instituie un Coordonator Național, un sistem integrat de date și un punct unic de contact pentru cazurile transfrontaliere.
Sprijinul inițial nu va mai depinde de statutul persoanei în cadrul unui proces penal. Autoritățile vor putea interveni atunci când există indicii rezonabile că o persoană a fost supusă exploatării.
Guvernul Republicii Moldova, comunicat din 1 iulie 2026
De ce acum
Schimbarea nu vine din senin. Proiectul a fost elaborat de Ministerul Justiției ca să alinieze legislația la o directivă europeană — Directiva 2011/36/UE, actualizată în 2024 —, al cărei termen de transpunere este 15 iulie 2026. De aici și calendarul. Modificările ating de fond Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane și se înscriu în Programul național pentru prevenirea și combaterea traficului 2024–2028.
Un lucru merită spus limpede, ca să nu creăm impresii false: Guvernul a aprobat proiectul, dar cuvântul final îl are Parlamentul. Modificările devin obligatorii abia după ce trec de deputați și sunt promulgate — până atunci, e o intenție de politică publică, nu o lege în vigoare.
Cât de mare e problema
Traficul de persoane rămâne o rană deschisă a Moldovei. În cel mai recent Raport privind traficul de persoane al Departamentului de Stat al SUA, țara rămâne pe „Nivelul 2” — categoria statelor care nu îndeplinesc pe deplin standardele minime, dar fac eforturi vizibile. Cifrele pe 2024 arată de ce e nevoie de măsuri: 67 de cazuri investigate, 119 urmăriri penale și 33 de traficanți condamnați. În același timp, numărul victimelor identificate a scăzut — 149 în 2024, față de 167 în 2023 —, iar raportul o citește nu ca pe o veste bună, ci ca pe un semn că multe victime rămân nedescoperite.
Forma dominantă nu e cea la care se gândește lumea. Potrivit Procuraturii Generale, traficul prin muncă e cel mai răspândit, lovind mai ales bărbații și minorii, exploatați în agricultură, construcții și servicii; femeile și fetele rămân expuse mai ales exploatării sexuale. Cât despre protecția propriu-zisă, ea există deja printr-un serviciu specializat — Centrul de Asistență și Protecție —, care oferă cazare de la 30 de zile, prelungibilă până la șase luni; noul cadru vrea ca accesul la astfel de servicii să nu mai fie condiționat de dosar.
De ce contează la Ungheni
Aici povestea coboară pe Prut. Ungheniul e un raion de frontieră, cu treceri spre România la Ungheni–Iași și la Sculeni — o zonă prin care oamenii pleacă firesc la muncă. Tocmai de asta e relevant: cea mai frecventă formă de trafic din Moldova începe cu o ofertă de muncă falsă, iar un raion din care mulți pleacă peste hotare e, prin însăși poziția lui, mai expus recrutării. Într-un asemenea loc, atenția la ofertele de muncă „prea bune ca să fie adevărate” nu e o precauție abstractă, ci una foarte practică.
Ce înseamnă în concret reforma pentru un om de aici? Că, dacă cineva scapă dintr-o astfel de situație și se întoarce, va putea primi adăpost și îngrijire mai repede și necondiționat de o plângere. Rămâne însă un test greu de trecut, pe care chiar rapoartele internaționale îl semnalează: accesul la servicii specializate e mai slab în zonele rurale. Într-un raion cu zeci de sate, promisiunea „ajutor pentru oricine are nevoie” se va măsura tocmai după cât de departe de oraș reușește să ajungă.
Limitele pe care legea nu le acoperă
O lege mai bună pe hârtie nu rezolvă totul. Patru limite rămân în picioare:
- Identificarea în scădere. Dacă găsim mai puține victime deși deschidem mai multe dosare, problema nu e doar la lege, ci la capacitatea de a le recunoaște la timp.
- Acces inegal. Fără personal și servicii aproape de oameni, mai ales la sate, protecția rămâne o promisiune urbană.
- Zone fără control. În regiunea transnistreană, autoritățile constituționale nu au acces pentru monitorizare — un gol care nu se închide prin această modificare.
- Pasul parlamentar. Deocamdată e o decizie de Guvern; abia votul din Parlament o face obligatorie.
Faptul central provine din comunicatul Guvernului Republicii Moldova din 1 iulie 2026; detaliile privind proiectul și baza europeană (Directiva 2011/36/UE, modificată în 2024) sunt de la Ministerul Justiției. Cifrele privind amploarea fenomenului aparțin Raportului privind traficul de persoane al Departamentului de Stat al SUA (2025) și au fost confirmate, din a doua sursă oficială, de Procuratura Generală. Datele despre serviciul de adăpost sunt ale Centrului de Asistență și Protecție. Nu există date publice privind traficul de persoane strict la nivelul raionului Ungheni — statisticile se raportează la nivel național.