
Guvernul a creat o agenție proprie pentru școlile din raionul Ungheni: preia calitatea de fondator din 2027
Guvernul a aprobat pe 21 octombrie înființarea a 34 de agenții teritoriale pentru educație, care preiau școlile de la consiliile raionale. Raionul Ungheni primește o agenție proprie, cu sediul în municipiul Ungheni, care devine fondatoarea școlilor primare, gimnaziilor, liceelor și instituțiilor de învățământ special din raion de la 1 ianuarie 2027. Potrivit proiectului de hotărâre, agenția va avea 24 de unități de personal, față de 26 în subdiviziunile raionale care se reorganizează.







