
23 din 33 de primării din raionul Ungheni, sub pragul de 3.000 de locuitori propus de reformă
Guvernul pregătește cea mai amplă reformă a administrației locale din ultimii ani: un prag de 3.000 de locuitori pentru o primărie viabilă, comasarea voluntară a localităților și reducerea celor 32 de raioane la 10. La nivel național, peste 700 de decizii de inițiere au fost deja adoptate. Un calcul al redacției arată că, în raionul Ungheni, 23 din cele 33 de primării sunt sub pragul propus. Cinci sate din raion discută deja fuziunea — iar asociația primarilor avertizează asupra amalgamării forțate.